Festivaluri cu iz de toamnă

Cum anunțam și în articolul anterior, vara s-a terminat, dar nu există motiv de supărare, pentru că îți propunem alte evenimente care te vor surprinde cu adevărat.

Când vine vorba de festivaluri, toamna de anul acesta ne demonstrează că arta, știința și curiozitatea sunt cuvintele cheie care le descriu cel mai bine. De ce spunem asta? Ei bine, dacă la festivalurile din vara asta ai fredonat și ai dansat pe toate melodiile artiștilor tăi preferați, de data aceasta, te provocăm să înlocuiești adrenalina cu dorința de a afla lucruri noi. Pregătește-te de un val de cunoștințe, citește sugestiile noastre și fii gata să participi la o serie de festivaluri, altfel față de cele cu care te-ai obișnuit deja.

Art Factory

Spune-i cum vrei: un proiect de galerie itinerantă sau un festival de artă contemporană, dar asigură-te că ajungi zilele următoare la unul dintre cele mai artsy evenimente de până acum. Aflat la a patra ediție, Art Factory te invită să observi cum desenul se transformă în „unealtă de autocunoaștere” și pune în evidență, prin intermediul unei expoziții, modalitățile de negociere a relației omului cu împrejurimile sale. În plus, organizatorii te așteaptă cu drag să cunoști artiștii din acest an, să asculți muzică nouă, să te distrezi și să te relaxezi împreună cu toată lumea! Evenimentul are loc între 21 și 23 septembrie, la Poarta 1, între zidurile Uzinelor Faur, iar dacă vrei mai multe detalii, click aici.

Learning Network Festival: Design. Delivery. Technology

Schimbăm un pic scenariul și de această dată îți spunem despre Learning Network Festival, un eveniment menit să-ți prezinte lucruri despre dezvoltare organizațională și despre trenduri care funcționează. În plus, pe lângă atmosfera unică de festival, ai ocazia să participi la workshopuri interactive, să afli noi modalități de învățare ori să întâlnești furnizori și să descoperi produse inedite. Evenimentul se va desfășura la Teatrul Elisabeta, între 26 și 28 septembrie, iar mai multe informații legate de înscriere găsești aici.

Bucharest Science Festival

Ajuns la a șasea ediție, Bucharest Science Festival promite să-ți arate frumusețea științei la un alt nivel. Desfășurat în mai multe locuri din București, evenimentul îți propune o serie de conferințe, ateliere, expoziții, dezbateri, proiecții de documentare, care te vor uimi cu adevărat. Cu privire la invitați, îți spunem doar că alături de cercetători români, se vor mai alătura și personalități străine precum: dr. David Hilmers, astronaut NASA, dr. Gilles Boeuf, Președintele Muzeului Național de Istorie Naturală din Paris, Ferdinand Habsburg, fondator și Director General al Da Vinci TV și mulți alții. Așadar, bifează în calendar zilele curpinse între 26 și 30 septembrie, mai aruncă din când în când o privire aici sau aici, pentru a ști care va fi programul exact din acest an și îți dorim să te bucuri din plin de festival!

Unfinished Festival

De la ce poate fi: conferință, festival, expoziție, la ce subiecte poate aborda: drepturile omului, antreprenoriat, artă, știință, jurnalism, educație, film, muzică, poezie sau multe altele, Unfinished este o experiență pe care e obligatoriu să o bifezi. Având ca temă principală „inspirația, dincolo de granița dintre discipline”, evenimentul aduce în același loc invitați din domenii diferite, oameni care au reușit să facă o schimbare prin munca realizată. Celebrează cunoașterea umană și explorează rolul acesteia în cadrul unui festival al ideilor între 27 și 30 septembrie, la Muzeul Național de Artă. Informații suplimentare găsești pe site sau pe pagina de Facebook a evenimentului.

Cam astea sunt recomandările noastre. Sperăm că ți-am stârnit curiozitatea și ne dorim să fii fascinat/ă de toate formele creativității pe care le vei descoperi!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *