SOCIAL MEDIA TIPS

pentru 2023

Cum să ,,prinzi” la public?

Fie că ne place sau nu să recunoaștem, rețelele sociale au devenit, în rândul generației noastre și nu numai, locul care ne răpește cea mai mare parte din timp. It’s fine, știm cu toții că nici camera de cămin nu te vede atât de des pe cât te văd oamenii în story pe Instagram. Ca atare, ce-ai zice dacă ai profita de această situație și ți-ai transforma conturile de Social Media într-un open space al emoțiilor și al personalității tale? 

To make everything cute and professional, ți-am pregătit o serie de tips and tricks care vor deveni cheia relevanței tale pe Internet:  


1. Prezintă-ți viața prin obiectivul propriilor preferințe!


De cele mai multe ori, imaginile transmit mai mult decât ar putea-o face cuvintele. În plus, reprezintă o metodă rapidă prin care poți atrage atenția oamenilor. Suntem înconjurați de frumos, așa că nimic nu ne împiedică să îl împărtășim. Arată-le urmăritorilor tăi cadrul acela cozy surprins în restaurantul unde tocmai ai mâncat sau arhitectura unei clădiri care te-a făcut să te oprești câteva minute în drum spre facultate. Let’s make it aesthetic!


P.S. Le poți include pe toate într-un reel, nu se supără nimeni!



2. Informații cât mai precise și catchy


Ține cont de faptul că ,,publicul” tău consideră Instagramul, Facebookul sau orice alt canal de comunicare, o evadare din realitatea copleșitoare pe care este nevoit să o întâmpine zilnic. Deci, cel mai bine ar fi să recurgi la un text scurt, scris într-o manieră captivantă și familiară, care să cuprindă esențialul și să nu plictisească.

3. Pune întrebări, solicită feedback!


Interacțiunea cu urmăritorii constituie un pas important, întrucât contribuie la stabilirea unei legături cu aceștia. Privește-o ca pe o mică șuetă la cafea, potrivită discuțiilor și schimbului de idei, doar că de data asta e virtuală. Întrebările pe care le adresezi (de regulă, la sfârșitul unei postări) te ajută să îți cunoști audiența mai îndeaproape, mai ales că oamenilor le place să converseze. Pune întrebări corelate cu subiectul postării (de exemplu: Ce fel de paste iubești cel mai mult?; Vouă vă place să mergeți la film?; Ce preferați: plimbările sau timpul petrecut înăuntru?) și cere feedback (Care este părerea ta?), pentru ca următoarea ta postare să le ofere chiar ceea ce își doresc. 


4. Emoji + hashtags = LOVE


Emojiurile vor stârni mereu zâmbete în Social Media, fiind ușor de citit, de interpretat și de utilizat de către toată lumea. Ele îți vor atribui titlul de persoană friendly în online, așa că folosește-le cu încredere!

Hashtagurile, pe lângă faptul că rezumă într-unul sau câteva cuvinte subiectul postării, devin bilete către popularitate. Algoritmul rețelelor de socializare adună toate postările prevăzute cu același hashtag pentru a le fi mai ușor oamenilor să găsească ceea ce caută. So, who knows? Maybe you’ll be the next! 

5. Make it shareable!


Doar gândește-te! Vorbim de potențialul postărilor tale, deci sigur vei face o treabă bună. Dacă oamenii au acces la informații relevante, le vor distribui la rândul lor întregii comunități, iar numărul urmăritorilor tăi va crește. 

6. Fii tu!


Ne dorim diversitate, dar fii tu cel mai autentic în această competiție prin împărtășirea vieții fără filtru. Impresionează prin propria personalitate and let those people get to know the real you. Cum zicea Bruno Mars în melodia lui: You’re amazing just the way you are!


Acestea fiind spuse, let’s make Social Media great again!