Te-ai întrebat până acum ce ai putea face ca CV-ul tău să fie cel ce atrage atenția într-o mare de hârtii pline cu skill-uri și experiențe? Gândește-te la un CV ca la un instrument de Marketing în sine. Este mai mult decât un simplu document: prezintă abilitățile și educația ta, astfel încât un potențial angajator să poată vedea rapid și ușor modul în care experiențele tale individuale pot contribui la succesul unei companii.
Infographics
Un CV infografic diferă de CV-urile tradiționale prin faptul că folosește elemente de design grafic. Una dintre modalitățile bune de a începe este crearea unui șablon. Chiar dacă nu ai acces la software de proiectare, cum ar fi Adobe Photoshop sau Illustrator, site-uri precum Canva pot fi opțiuni excelente. Canva are o interfață friendly și oferă un număr mare de template-uri prestabilite, ce pot fi adaptate în funcție de fiecare persoană.
Evidențiază aspectele care au legatura cu job-ul
Atunci când aplici pentru un loc de muncă, CV-ul tău va ajunge la un recrutor ocupat sau la o persoană care se ocupă de angajări într-o firmă. Este foarte probabil ca această persoană să primească multe CV-uri, așa că trebuie să ieși în evidență prin informațiile pe care le adaugi. Nu există o regulă de aur cu privire la secțiunile pe care trebuie să le conțină un CV. Depinde foarte mult de experiența pe care o ai și de locul de muncă pentru care aplici.
Pe măsură ce avansezi în viața profesională, vei dobândi noi calificări și abilități, prin urmare, este important să îți menții CV-ul actualizat. Modifică-l constant, adăugând orice abilități noi sau calificări obținute ce se potrivesc cu descrierea job-ului pentru care aplici. În felul acesta, CV-ul îi va oferi angajatorului o imagine de ansamblu a realizărilor tale.
Color scheme personalizat
În primul rând, este indicat să reduci utilizarea culorilor la minimum. Una dintre variantele cele mai „safe” este să folosești trei sau patru culori, fie nuanțe variate, fie culori separate care funcționează bine împreună.
Bineînțeles, poți utiliza contraste izbitoare, culori complementare armonioase, nuanțe de gri și o culoare sau două pentru accent. Dar, cel mai important aspect atunci când alegi paleta de culori potrivită este să te gândești ce reprezintă acele culori și ce vor spune despre tine.
Keep it simple, stupid
Chiar dacă elementele grafice sunt bine alese, iar culorile se potrivesc, dacă CV-ul este greu de descifrat per total, atunci toată munca depusă ar putea să devină un dezavantaj. Ține cont de faptul că trebuie să arate curat, simplu, aerisit și că va trebui să incluzi în continuare elemente esențiale, cum ar fi numele, informațiile de contact, informații despre educație și despre experiența profesională sau extracurriculară.
Nu trebuie să exagerezi cu detaliile și nici să ai cel mai bun design conceput vreodată pentru a-l impresiona pe angajator. Cel mai important este să fie ușor de citit și de urmărit, și să-l facă pe cel ce îl citește să își dorească să afle mai multe despre tine. Până la urmă, despre asta este vorba într-un CV, indiferent de formatul ales.
Articol scris de: Sara Crăciun, Events Executive