O nouă zi, o nouă poveste de dragoste… Dimineaţă iar m-am trezit legată de pat. Motivul? Fie frica de a-mi lua telefonul de la încărcat, unde găsesc o avalanşă de notificări, fie dorinţa mea nebună de a mă duce la muncă, cert e că în fiecare dimineaţă eu mă trezesc ţintuită la pat. După ce reuşesc să mă dezleg, mă plezneşte realitatea. Telefonul meu e plin de cifre şi tabele de Excel fierbinţi, pregătite să fie analizate şi împrăştiate în mii de acţiuni de implementare. Nu-i problemă, Marketingul nu-i doar lapte şi miere, you need bad times to appreciate good times, right?
Ajung la birou. E-mailurile mă aşteaptă nerăbdătoare să le deschid, să le devorez conţinutul. O cafea mare şi toate mi se aranjează pe harta minţii, ca nişte piese de puzzle. Cam asta-i treaba cu taskurile, trebuie să le iei uşor, să te asiguri că le dedici suficient timp. Astfel, dacă le laşi pe ultima sută de metri, se simt neglijate şi vor să le faci din nou, şi, din nou..
Un studiu de piaţă într-o parte, o analiză a traficului pe site în cealaltă, doi colegi care-mi cer feedback urgent. Simt cum mă iau uşor doi stropi de sudoare pe frunte întâi, apoi încep să respir mai greu şi mai apăsat, mici fiori pe spate şi îmi e clar că totul o să culmineze cu „Aoleu… cred că-i mult de lucru azi”.
Îmi place să cred, totuşi, că sunt bună în ce fac. Modelez strategii care reies din nişte cifre pe care le transform în profit. La fel ca un magician sau un olar care manipulează lutul moale cu mâini ferme. Aşa că, dacă mâinile sunt sigure, taskurile o să cadă toate dintr-o lovitură.
Mai e ceva, fără de care relaţia cu jobul şi taskurile n-ar fi completă şi nici fericită. Dragostea, faţă de domeniu, de companie, chiar şi de colegi, dar mai ales de job, ea face diferenţa. Ştii cum se zice, dacă iubeşti ceea ce faci nu vei simţi că munceşti nicio zi din viaţă. Cam atât pentru azi din camera roz a dragostei…