Când vorbim despre festivaluri, vorbim printre multe altele și despre branding. Fiecare sponsor, partener sau comerciant dorește ca în cadrul unui festival să atragă atenția participanților. Cu toate că ai mai auzit în Social Media de festivalurile pe care ți le prezentăm și brandurile asociate, iată patru parteneriate cool care au atras atenția de-a lungul planificării și desfășurării lor:

 

  1. Mercedes Benz × TIFF

De 12 ani, Mercedes Benz și Festivalul Internațional de Film Transilvania au devenit din parteneri, creatorii unei relații ce se bazează pe valori și principii comune. Cea mai recentă campanie marca TIFF și Mercedes Benz a fost 10 pentru film, fiind una care a adus împreună tineri actori și oameni entuziaști de a evolua pe scena de teatru și film românesc.

 

  1. Grolsch × Awake Festival

Awake Festival susține conceptul de implicare și sentimentul de autenticitate. La fel se întâmplă și când vine vorba de Grolsch. De aici vine și dorința lor de a promova creativitatea și ideile bune ale oamenilor open-minded. Prin acest experiment sau prin campanii de încurajare a oamenilor să recicleze, Grolsch a evoluat în cadrul festivalului Awake – oferindu-le participanților un spațiu imens în cadrul festivalului pentru a-și dezvolta ideile creative.

 

 

  1. Mastercard × Electric Festival × Summer Well

Mastercard a propus și amenajat un spațiu cozy pentru un cuplu festivalier. Campania Tiny Home a avut ca scop crearea unei povești cât se poate de autentice, oferind o casă în mijlocul festivalului. Sună destul de bizar, nu? Ei bine, a fost o mișcare smart atât pentru Electric Castle și Summer Well, dar și pentru Mastercard. Iar dacă vrei ceva mai scurt și mai convingător despre asta, poți vedea în 20 de secunde cum s-au simțit cei ce au locuit în Tiny Home, la Electric Castle.

 

  1. Kaufland × Untold × Neversea

 

Ultima, dar nu cea din urmă, este bine cunoscuta campanie a celor de la Untold și Neversea, sponsorizată în principal de Kaufland. Nu doar că au încurajat mii de oameni să doneze sânge, oferindu-le bilete pentru o zi în cadrul unuia dintre cele două festivaluri, dar au reușit să ajute spitale și centre de transfuzii din întreaga țară. În două  minute, poți vedea prin acest scurt video impactul pe care l-a avut campania Pay with Blood și relația ce s-a construit în urma colaborării dintre două evenimente și un brand.

Cu alte cuvinte, un eveniment are nevoie de campanii bine realizate pentru a ieși din tipare. Atunci când brandurile deja cunoscute activează într-un mod creativ pentru festivaluri – rezultă implicare socială și interacțiune sporită, iar acest lucru poate fi doar de apreciat.

Categories: Events

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *