!MPRO – Festivalul Naţional de Improvizaţie a ajuns la cea de-a șasea ediție, ce aduce în fața publicului cele mai bune spectacole de teatru de improvizaţie ale momentului. Programul include nouăsprezece spectacole, treisprezece ateliere și o discuție despre improvizația în 2.018. Festivalul se va desfășura în perioada 7-11 noiembrie, la Teatrul Național București, sala Media.

În ultimul deceniu, familiile românești au trecut prin situații noi şi redefiniri, cu o accentuare a distanței între generații, modificarea canalelor tradiționale de comunicare în familie – per total, schimbări mari în felul în care familiile se formează și interacționează. Deoarece improvizaţia este o formă artistică foarte maleabilă şi bine ancorată în prezent, tema acestei ediții este Familia 2.018.

Spectacolele din festival sunt împărțite în 5 secțiuni, detaliate mai jos.

Spectacolele din secțiunea Open Stage, cu intrare liberă, vor deschide serile din festival și vor demonstra că oricine poate improviza cu succes, dacă este dispus să urce pe scenă. Sub îndrumarea unui moderator experimentat, alături de improvizatori, cursanți în improvizație și alți curajoși, se vor improviza povești, scene libere și diverse alte jocuri de improvizațiie.

În secțiunea Debut, vom avea 5 trupe care se vor aventura pentru prima dată pe scena !MPRO, printre care o trupă de tineri liceeni și o trupă rezultată în urma proiectului Beyond Bars – improvizație în penitenciare.

Secțiunea Tematică prezintă șase spectacole ce abordează tema ediției: Familia 2.018. Fiecare dintre aceste spectacole este realizat într-o stilistică diferită, cu un format și o structură aparte, având ca element principal varietatea contextelor în care se regăsește familia astăzi.

Secțiunea Internațională cuprinde două spectacole în limba engleză, jucate de echipe mixte de improvizatori internaționali și români – Our Lives: Places and Milestones, spectacol ce face parte din proiectul Our Lives, co-finanțat prin programul Europa Creativă și The Amazing Improv Games, un show dinamic, îndrăzneț și nebun de amuzant.

Secțiunea Experimentală cuprinde două spectacole, Trigger Happy și Diaspora, create special pentru această ediție de către trainerii americani Mick Napier  respectiv Kevin Mullaney, în urma unor ateliere intensive de 5 zile cu improvizatorii români.

Festivalul continuă și anul acesta inițiativa cu intrare liberă – !MPRO TALKS – o sesiune interactivă de discuții despre cum s-a schimbat improvizația în ultimele două decenii, cu invitații noștri din Chicago.

Ediția a şasea aduce patru traineri de top de peste ocean: Mick Napier (SUA), autor al cărții „Improvizat. Scena văzută dinăuntru” și co-fondator al The Annoyance Chicago, Jennifer Estlin (SUA), actriță și manager al The Annoyance Chicago, Kevin Mullaney (SUA), coordonator al programului de training de la Upright Citizens Brigade New York, și Lee White (Canada), membru al celebrului duo Crumbs.
Alături de ei vor oferi cursuri Monica Anastase (Academia de Improvizație), Mihaela Sîrbu (Școala de Improvizație), Adriana Bordeanu (Recul), George Dumitru (Jinx) și Liviu Lucaci (TNB). În plus, pentru o privire mai aplicată asupra improvizației, Mădălina Vîntu și Radu Ciobănașu vor susține un atelier de ImprovBusiness.

Despre festival poți afla mai multe și de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/improfest.ro/

Biletele pentru fiecare dintre cele 20 de evenimente, abonamente de o zi, dar și abonamente pentru întreg festivalul pot fi achiziționate online din reţeaua Eventbook: http://improfest.ro/program/

!MPRO este organizat de Asociația Tam-Tam și finanțat de Hochland, Drumul Taberelor şi UPC

Parteneri: Improvisneyland, UNATC, Improteca, Artist Cafe, Lente, Ursus, Kfea, Aqua Carpatica, Mojo Club

Parteneri media: Tanănana, IQAds, Smark, Ager Pres, iQool, City Grill

Categories: Parteneri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

Parteneri

IQool te provoacă la o studenție altfel

IQool te provoacă la o studenție altfel! Accepți provocarea? Studenți suntem cu toții, dar știm că toți suntem diferiți. Cum te diferențiezi de ceilalți studenți? Do more than a college, be more than a student! Read more…

Parteneri

Supereroul ONG-urilor studențești: CMON

Pe timpul verii pare că toată lumea își ia vacanță, iar asta pune în dificultate multe ONG-uri, deoarece sunt șanse ca acestea să nu mai aibă acces la spațiul necesar pentru a-și desfășura activitatea, lucru Read more…

Parteneri

Luxury is in each detail

Treci peste etapa de învățăcel și îți propui să devii self employed, un angajat model sau pur și simplu vrei ca întreaga ta imagine să emane profesionalism, deci fii atent la orice mic detaliu. Pentru Read more…