PR Forward 10 – Coordonatele Succesului în Comunicare

Pe 29 martie, am lansat numărul 10 aniversar al revistei PR Forward. „Coordonatele Succesului în Comunicare” s-a intitulat și, bineînțeles, cu succes s-a desfășurat și evenimentul nostru. Totul a fost conceput cu multă pasiune și dorința de a cunoaște oameni care trăiesc pe meleagurile Comunicării și care transmit insighturi puternice. Din această dorință, departamentul de PR și-a făcut un țel. Ne-am luat busola Succesului, am căutat direcții bune de urmat și am pornit în căutare de povești. Am abordat subiecte diverse: PR cultural, PR muzical, Vlogging, Blogging. Astfel, am avut onoarea de a primi fragmente de călătorii prin aceste domenii de la speakerii noștri: Ana Maria Onisei, Vlad Tăușance, Marian Ionescu, Vlad Pârvulescu și Alexia Udriște-Olteanu.

Am dat startul la Dialogue Social Bar, cu Alexia Udriște-Olteanu, care ne-a împărtășit câte puțin din ce înseamnă să fii freelancer. Alexia ne-a povestit cum a început de pe o platformă și acum, a ajuns să aibă foarte multe proiecte. Ea ne-a mărturisit faptul că freelancingul înseamnă a fi mereu conectat, iar flexibilitatea este o abilitate de care trebuie să dispui, iar timpul liber este un lucru pe care de cele mai multe ori, ești nevoit să îl sacrifici. „Până intri în industrie și ajungi să cunoști niște oameni, trebuie să tragi de tine”, spunea Alexia, cu privirea unui tânăr determinat care a muncit pentru a se afirma. „Freenalcingul este o provocare, trebuie să mănânci la timp și
să dormi la timp, pentru a face față”. A lucrat în Advertising, a realizat ilustrații pentru diverse branduri, a creat logo-uri, a colaborat cu Nemira, Vellant, Curtea Veche, Domestos, Mega Image sau Lidl. Un proiect de suflet a fost cel realizat cu Iulian Tănase, de la Radio Guerilla, deoarece îi place să lucreze cu cărțile bune din țară. Cel mai mult în ceea ce face îi place că poate transmite oamenilor.

Ne-a făcut plăcere să îl avem invitat pe Vlad Pârvulescu la evenimentul nostru, deoarece am putut înțelege ce înseamnă PR muzical, de la un om cu o experiență vastă în domeniu. Cum reușește Vlad să colaboreze cu atâția artiști de top din România? „PR-ul muzical înseamnă pasiune”, pe asta a pus accentul Vlad. „Faci mai mult decât o parte de consultanță”. El ne-a descris munca lui ca fiind un raport artist – creație – mesaj transmis, PR-istul muzical fiind un fel de mediator care face campania în funcție de „cuvintele-cheie”. De aceea, el trebuie să ajungă să cunoască artistul, pentru a trimite publicului exact emoția și stările acestuia. Descrie relația cu artistul drept un fapt uman, banii fiind un efect, spunea el, nu motivul pentru care face asta. Unii artiști, cei care sunt la început de drum, nu știu ce vor, de aceea e mai ușor să lucreze cu cei care sunt de mai mult timp pe piață. Nu ar renunța niciodată la meseria lui, pentru că nu ar ști să facă altceva. Vlad Pârvulescu a încheiat prin a ne oferi un sfat, și anume a ne încuraja să facem ce ne place când vine vorba de viitoarea carieră.

Marian Ionescu a.k.a Mariciu a fost cel de-al treilea speaker, care ne-a povestit parcursul său profesional până în momentul de față, caracterizat fiind de Diversitate. Pare că Mariciu le-a făcut pe toate: a lucrat, la început, în vânzări, însă nu se regăsea în această meserie, așa că a decis să se angajeze în Publicitate. Cum a început totul? A început să dea mailuri pe la agenții, folosindu-se de umor
și scriindu-le sub forma unor rime. Așadar, cel mai important, din punctul său de vedere, în orice domeniu, este creativitatea, iar cel de-al doilea cuvânt important, de care ne-a spus că ne vom lovi de multe ori de-a lungul carierei este fezabilitatea. Trecând la partea de Content Creator, Marian ne-a povestit că totul a început în 2001 când și-a făcut blogul, iar mai apoi, din dorința de a fi cunoscut, și-a deschis și canal de YouTube. Blogul și vlogul sunt asemănătoare, însă blogul necesită mai mută atenție și ar alege vlogul. Vlogul i-a oferit încredere în sine. O provocare foarte mare pentru el a reprezentat-o daily vlogul, despre care Marian spunea că îți antrenează creativitatea, după ce ai trecut pragul de 100, ideile vin de la sine (în prezent, Mariciu are peste 800 de daily vloguri). Pe partea de agenție, Mariciu încearcă să își sfătuiască clienții, „munca înseamnă să te conectezi cu informația”. Ne-a mărturisit că și-ar dori să nu mai lucreze în agenție, să rămână numai pe parte de online. Este de părere că cel mai important lucru, în oricâte domenii ai încerca, este să muncești.

Am avut-o printre noi și pe Ana-Maria Onisei, consultant în Comunicare pentru cel mai important festival de muzică clasică din România, Festivalul George Enescu. Ea ne-a arătat direcțiile carierei sale, ne-a împărtășit deciziile pe care le-a luat pentru a ajunge unde se află acum. Ana ne-a surprins spunându-ne că la început de drum, visa să fie meteorolog. Viața a făcut să ajungă în redacție și să se îndrăgostească de Jurnalism. A lucrat la Adevărul, Suplimentul de cultură și Mediafax și a scris pentru Dilema Veche și Tabu. Deși i-a fost greu să se desprindă de această arie, Ana a ales să încerce și o altă direcție. ,,Încearcă, cel mai rău lucru care ți se poate
întâmpla este să nu ți se răspundă, spune ea. Cu experiența sa jurnalistică și pasiune, Ana reușește să scrie povești în mai multe arii, documentare, tehnică de interviu, reporting, creative writing, copywriting și redactare), să creeze povești în mai multe zone, inclusiv pe blogul ei, Stories with a view. Din Festivalul „George Enescu”, ea ne-a spus că a încercat să facă o poveste. Încearcă să atragă tinerii, să îi îndrume către acest drum al culturii, promovând valorile prin intermediul cărora poate schimba societatea actuală. Ana ne-a mărturisit că este destul de greu să manageriezi o situație de criză, că se întâmplă să te lovești de cazuri extreme, sunt multe
lucruri care țin de organizare și până la urmă, așa e lumea PR-ului, plină de provocări. În spatele acestei istorii, am găsit un adevărat storyteller.

Vlad Tăușance PR freelancer, strateg și consultant politic. Trecut prin multe ramuri ale industriei creative, Vlad ne-a spus că cel mai mult e atras de Strategie. Ne-a povestit fragmente din parcursul său profesional. „Cariera înseamnă alegeri”, ne-a zis el. „E bine să-ți duci viața în acord cu lucrurie care te cresc și-ți vin bine, și să nu spui nu fără motive serioase”. De-a lungul carierei sale profesionale, s-a lovit de multe obstacole și a avut de luat multe decizii. „Proiectele înseamnă apărarea unor valori. Dacă nu ai valori, o să fii un bun profesionist, dar un om…”. El este implicat în multe proiecte, printre care și competiția Baia Mare-Capitală Europeană în 2021, despre care spune că este cel mai complex proiect de până acum și și-ar dori să realizeze mai multe proiecte peste graniță, poate chiar în afara Europei. Vlad a vorbit despre rolul online-ului pentru aceste campanii, acesta fiind modul prin care reușește să comunice când are ceva de zis. Sfaturile pe care le dă studenților la Comunicare și Relații Publice sunt: să citească și să învețe ceva zilnic, să găsească hobby-uri și cauze în care să creadă, însă să nu uite că jobul nu este obiectivul principal în viață, ci ei înșiși.

Dacă nu ai putut ajunge la eveniment, am avut grijă să îți arătăm atmosfera veselă printr-un aftermovie pe care îl găsești în contul nostru de YouTube PRIME România. Pentru mai multe materiale video de la evenimentele noastre, nu uita să dai subscribe!

Povestea numărului 10 al revistei PR Forward nu s-ar fi scris dacă nu ar fi existat sponsorii noștri:

Books Express ne-a ajutat să oferim cadouri participanților;
Fly garden au adus primăvara prin deosebitele cadouri pentru speakerii noștri;
CDIEM Accessories ne-au ajutat cu cele mai frumoase accesorii;
– Povestea revistei PR Forward nu ar fi putut fi tipărită fără TipoMedia
– Mulțumim Printescu pentru tricourile personalizate, micile noastre embleme;
– Mulțumim ANSWEAR.ro și The Color Run pentru vouchere și invitații!

– Mulțumim Cutia Zâmbetelor pentru veselia adusă participanților!

– Mulțumim Liliac pentru cadourile oferite speakerilor!

– Mulțumim PartyCenter pentru baloanele vesele!

– Mulțumim Giftone pentru hărțile răzuibile pentru speakerii noștri!
– Mulțumim Maison des Crepes pentru cadourile delicioase!
Încă o dată, mulțumim Dialogue Social Bar pentru găzduire!

De un mare ajutor am beneficiat și din partea partenerilor media IQads, Smark, The Institute, IQool, PRwave, CTRL-D,  Advertising 4U, Iubesc Studenția, Going Out, Știri ONG.

Puteți răsfoi revista online, accesând pagina: prfwd.primeromania.ro

Coordonatele Succesului în Comunicare, un eveniment încheiat cu brio, în urma căruia am descoperit câte puțin din fiecare domeniu, desprinzând lecții din cariera profesională a unor specialiști.
Mulțumim de susținere, promitem s-o ținem tot așa! Ne revedem cu noi povești demne de scris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *