Studentă în anul I: Escapadă la Școala de Iarnă PRIME

V-am promis că vă dezvălui deznodământul sesiunii ce tocmai s-a încheiat. Ei bine, n-am scăpat nevătămată. Am vrut să am o experiență a studenției completă, motiv pentru care am o restanță. Sper să-mi aducă, totuși, și prestanță.

După ce am trecut prin focurile primelor examene și am fost marcați de stres post-sesiune, am decis că avem nevoie de o evadare din cotidian. #humansofPRIME au organizat cea mai faină escapadă la munte. Ne-am bucurat de frumoasa experiență hawaiiană în cadrul Școlii de Iarnă, ce s-a desfășurat anul acesta în Poiana Țapului.

Am participat la trei zile de activități unde ne-am întrecut în creativitate, interpretare și versuri originale. Peisajul de poveste ne-a transpus într-un univers unde nu există taskuri sau vreun deadline, iar noi ne-am deconectat pentru câteva zile de la zbuciumul orașului. Complexul Izvorul cu Păstrăvi ne-a găzduit cu multă căldură și un personal foarte amabil. Chiar dacă lucrăm în diferite departamente sau evenimente în cadrul asociației, pentru SDI ne-am propus să fim o familie numeroasă. Totuși, pentru a ne cunoaște mai bine a trebuit să experimentăm munca într-un grup nou, necunosut.

A fost o provocare din toate punctele de vedere, datorită faptului că echipele au fost alese random. Astfel, tu și alte 5 persoane, mai mult sau mai puțin cunoscute, a trebuit să lucrați la câteva scenarii care nu se aflau în zona voastră de confort. Deși părea înspăimântător să te prezinți în fața a câteva zeci de persoane într-o manieră ce nu te definește, vibe-ul oferit permanent de coechipieri te-a ajutat până la capăt. Bineînțeles, la sfârșitul acestei mini vacanțe s-au premiat și câștigătorii. Salut echipa Meduzele pe această cale și le felicit pentru o prestație  de excepție pe un cover original al piesei Havana.

Dacă am vorbit de zilele pline de amuzament și voie bună, acum vă voi dezvălui câteva detalii despre nopțile de la SDI. Au fost două nopți, două petreceri și de două ori mai multă distracție ce s-a încheiat abia în zorii dimineților. Ca urmare a lucrului în echipă din timpul zilei, au fost noi parteneri de dans și prieteni care au apărut odată cu melodia preferată. Misiunea de a fi DJ a fost îndeplinită cu succes, astfel că am avut muzică bună și diversă pe toată durata nopților.

Surprizele presărate în acest weekend din Poiana Țapului au facut ca experiența de #humanofPRIME să fie completă. Secret Friend vă spune ceva? Imaginați-vă trei mese pline de plicuri colorate, pe care fiecare persoană și-a pus amprenta într-un fel sau altul. Înăuntru am găsit de la ciocolată și bomboane, la post it-uri cu mesaje drăguțe și conserve cu ananas. Decernarea diplomelor a fost un punct important al întregului SDI, în care îi ofereai propriului tău Secret Friend un motiv pentru care merită apreciat. Emoția s-a citit pe chipurile tuturor, iar îmbrățișările au fost cu totul sincere.

În timpul liber dintre activități și petreceri am descoperit oameni pe care m-am bucurat să-i am alături în aceste zile. Ne-am cunoscut alte laturi ale personalității, mai relaxate și dezinhibate, care sunt greu de aflat în cadrul ședințelor. Prima impresie pe care o ai despre o persoană poate fi de multe ori greșită, dar câștigul este al tău odată ce descoperi cum e cu adevărat.

Ce-i mai bun las întotdeauna pe final. Vreau să felicit întreaga echipă de HR PRIME pentru devotamentul, implicarea și organizarea de care au dat dovadă pentru a pune la punct Școala de Iarnă. Mulțumim pentru aceste zile pline de distracție și amintiri de care vom râde mult timp de acum înainte. Chiar dacă a fost mai multă muncă decât distracție pentru voi, noi vă garantăm că ați făcut o treabă foarte bună. Familia PRIME vă apreciază efortul și vă oferă o călduroasă îmbrățișare.

Studenta în anul I clasifică experiența hawaiiană la SDI ca o escapadă pe care nu trebuie să o ratezi. Este un must al studenției, de care vei vorbi până la absolvire. Și partea cea mai bună este că se organizează în fiecare an. Acum aștept cu nerăbdare să aud orice noutate despre următoarele petreceri și evenimente marca PRIME România, iar pe voi vă invit să aruncați un ochi pe câteva momente surprinse în weekendul ce a trecut.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *