Majoritatea a apelat măcar odată în viață la predicțiile astrelor pentru a se ghida pe drumul de zi cu zi, pentru a se orienta în planurile de viitor sau pentru a verifica ce spune destinul despre compatibilitățile cu oamenii din jur. Se spune așadar, că oamenii stau sub semnul unei influențe cerești, ce îi îndrumă mai mult sau mai puțin prin viață, carieră, iubire și care le oferă anumite caracteristici și abilități prestabilite de la care nu se pot abate, cunoscute sub numele de zodii. Evident, nici oamenii din domeniul Comunicării nu sunt o excepție de la regulă, iar judecând după evoluția și pasiunea ce se regăsește în această arie, tindem să credem că e vorba de destin și de un talent înnăscut. De aceea, noi ne-am imaginat funcţiile din domeniul comunicării ca fiind zodii ce necesită înzestrare, pasiune , dar şi muncă.
1. COPYWRITING
Astrele susțin că cei născuți sub zodia copywritingului vor avea un simț deosebit al frumosului și de observație a lucrurilor din jurul lor. Copywriterul va sta mereu sub însemnul inspirației, văzând potențial creativ în orice și va avea pasiunea înfrumusețării prin cuvinte. Indiferent că e vorba de spot, campanie sau print, versatilitatea și elasticitatea gândirii sale îl va purta prin orizonturi infinite ale minții. În dragoste, copywriterul caută în permanență noutate, întrucât el este obișnuit cu schimbarea, cu idei noi și cu provocări. De aceea, zodiac compatibilă cu acest semn astral este Art Directorul, atât când vine vorba de crearea unei campanii, cât și la o discuție în timpul liber.
2. PR
Cine are cel mai dezvoltat simț estetic și cea mai mare prezență de spirit atunci când vine vorba de a reprezenta o companie, un brand, o campanie sau un spot? PR-ul. Un semn zodiacal faimos, acesta poartă pe umeri o mare responsabilitate însă face față acesteia cu brio, gestionând crizele de imagine și preocupându-se în permanență de reputație și de părerea celor din jur față de clienţii săi. De asemenea, când vine vorba de cuvinte, PR-ul este o zodie perfecţionistă, atentă la detalii şi mai ales, la utilizarea corectă a gramaticii. Utilizând o mare varietate de instrumente pentru a-și îndeplini scopurile, cel mai important este evenimentul, de aceea zodia compatibilă cu PR-ul este Events-BTL.
3. HR
Cuvintele cheie ale acestei zodii sunt: spiritul analitic. Bun cunoscător al firii umane, el este născut pentru a selecționa, pentru a citi persoanele din fața sa, pentru a decide cine intră în companie, agenție și în viața sa. Acesta stăpânește interpretarea semnelor verbale și nonverbale ale altor oameni, dar în același timp el trece drept o persoană sociabilă și zâmbitoare. Relațiile interumane și rezolvarea problemelor de natură internă, atât la muncă, cât și în viața personală și emoțională sunt punctul său forte, motiv pentru care el este compatibil…cu toată lumea.
4. MARKETING
Lumea are nevoie de o doză de strategie și de raționalitate, iar cei născuți sub zodiac marketingului sunt făcuți pentru această nevoie, mai precis pentru a satisface nevoile cele mai diverse ale omului. Întrucât ei, au abilitatea de a crea și menține relația cu persoanele de interes. Financiar, omul sub zodia Marketingului gestionează cu succes orice buget, lucru care îl face compatibil cu zodia Sales.
5. CLIENT SERVICE
Prin analogie, putem spune despre zodia Client Service că reprezintă un fel de Adam și Eva al agenției, căci ei sunt primii care intră în contact cu obiectul creației – brieful. Spirit analitic și bunele sale abilități de interpretare permit unei persoane aflate sub însemnul acestei zodii să facă procesul de debriefing, iar mai apoi să realizeze, precum o balanță , comunicarea între client și echipa de creație, fiind un liant al bunelor relații. De aceea, se spune că zodia cu care Client Service are ascendentul este în Creative Management.
6. ART
Nu există o zodie mai și mai neînțeleasă decât Art Directorul. Având un nemăsurat simț artistic, el poate transforma orice idee într-o formă vizuală extraordinară și sugestivă. Nu mai este nevoie să spunem că atributele principale ale sale sunt creativitatea și viziunea, venind cu o mulțime de idei pentru un proiect. Când vine vorba de dragoste, art directorul are nevoie de o persoană care să îi înţeleagă nevoia de libertate de gândire și acțiune, la fel cum se așteaptă și din partea managerului, dar care să îi și împărtășească dragostea pătimașă. Astfel, zodia compatibilă cu acesta este copywriterul, cei doi fiind o pereche de nedespărțit când primesc un brief nou.
7. SOCIAL MEDIA
Ceea ce lipsea pentru a completa constelaţia semnelor astrale din Comunicare este specialistul în Social Media. Utilizând digitalul și rețelele sociale, horoscopul Social Media spune că oamenii din această zodie sunt înzestrați cu capacitatea de a transforma în pixeli atractivi și creativi orice rod al muncii lor, în scopul de a împărtăși cu restul lumii. Deschiderea fața de oameni și know-how-ul de a livra informaţie direct către publicul potrivit prin targetare, face Social Media să aibă ascendentul în Marketing, munca acestora împletindu-se de cele mai multe ori.
8. EVENTS
Oriunde vezi mulți oameni adunați, distrându-se sau bucurându-se de evenimentul la care se află, este clar că au fost prinși în mrejele abilităților zodiei Event Organizer. Destinul i-a oferit un simț organizatoric și o atenție la detalii incomensurabile. Îi place să fie în centrul atenției, să îşi expună munca, fiind un hedonist pentru perfecțiune și grandoare. Pentru dorința de a crea o imagine fără cusur pentru ceea ce el reprezintă, PR-ul este zodia sa complementară.
9. JURNALISM
Jurnaliştii sunt purtătorii de curiozitate şi de spirit scriitoricesc puternic în constelaţia zodiilor comunicării, aceştia fiind mereu la current cu tot ce se petrece în mediile sale de interes, absoarbe informaţiile ş le transpune în texte, cu scopul de a fi livrate cu success oamenilor de pretutindeni. Aşadar, putem spune că jurnalismul, presupune o continua căutare a adevărului şi o responsabilitate socială ridicată. Judecând după scopul şi pasiunile pe care jurnalistul le are, el este legat, prin destin, de zodiile Social Media şi Events.
10. SALES
Dacă 1+1 fac 2, orice muncă trebuie să aibă un rezultat, iar zodia Sales știe asta, motiv pentru care acesta cumulează întreaga muncă de promovare ale celorlalte semne zodiacale și transformă asta în ceva concret, în vânzări. Poate zodia cu cel mai mare spirit matematic și practic, aceasta contribuie la bunăstarea clienților, dar și a companiilor reușind să gestioneze partea financiară și să măsoare rezultatele care au fost preconizate în urma cercetării. De aceea, semnul astral compatibil este, în mod evident, Research-ul.
11. CREATIVE MANAGEMENT
Un lider înnascut, rațional, pozitiv, acesta reprezintă nucleul echipei atât când vine vorba de nevoia de cooperare, cât și ca sursă de creativitate. Acesta acceptă provocările cu mare drag și caută să dea mereu dovadă de imaginație, în special când primește un brief ofertant. Deși are încredere în sine, capacitatea de a lucra în echipă îl dirijează mereu spre echipa lui și spre toleranță, lucru care îl aduce sub aceeași lumină astrală cu Client Service-ul.
12. RESEARCH
Se spune că la început a fost cuvântul, dar oamenii din Comunicare consideră că la început este nevoie de cercetare. Pierdut în documente, cărți și site-uri, oamenii ce fac parte din lumina astrului Research își găsesc liniștea aflând informații noi și creând baza științifică pentru orice proiect. Îi poți pune orice întrebare și îl poți pune în orice situație nouă, căci această zodie are destulă elasticitate și adaptabilitate în gândire pentru a face față. Dorința sa ascunsă este ca munca sa să se transforme în obiect prin intermediul vânzărilor, motiv pentru care răspunsul pentru el este zodiac Sales.
Articol scris de Teodora Florică, PR Executive & Event Organizer PR Tea & AD Cookies