În timp ce stai cu capul lipit de geamul puțin murdar al trenului și încerci să reții încă o teorie de PR care nu vrea deloc să se facă înțeleasă, ridici puțin privirea și te afunzi într-un peisaj tragicomic: în proximitatea ta mai sunt încă vreo patru-cinci studenți cu fețele timorate, ținând pe brațe cursuri subliniate în toate culorile. Unii oftează, alții încearcă să memoreze cât mai mult până la momentul decisiv, siguri de faptul că ceea ce înveți cu o seară înaintea examenului trebuie să pice a doua zi. Și începi să te gândești la zilele fericite în care te trezeai după prânz, stăteai ceva timp pe telefon, apoi mai dormeai puțin doar ca să-ți completezi marja de 12 ore dormite pe zi. Acum când dai click pe „next episode” parcă ți se pune un nod în gât, pentru că ai atâtea de făcut într-un timp așa scurt… Dar tot e mai important să vezi ce se mai întâmplă în The Punisher, Brooklyn Nine-Nine sau orice alt serial care e oricum mai
interesant decât Istoria Comunicării.
Anul trecut pe vremea asta ți-ai jurat că pentru următoarea sesiune o să te pregătești din timp, dar iată că demonul procrastinării a triumfat încă o dată. Ești safe, totuși, până la examen mai ai trei perioade prielnice învățatului: azi, în noaptea asta și mâine dimineață, plenty of time to memorize anything. Așa că îți scoți tot arsenalul de notițe, te așezi confortabil la birou și începi: teoria universalistă susține faptul că… Apoi îți aduci brusc aminte că n-ai mai sunat-o de mult pe bunica și că săraca sigur își face griji, așa că îți duci la bun sfârșit datoria de nepot iubitor și mai pierzi vreo zece-douăzeci de minute la taclale. Unii ar zice că e timp pierdut, dar tu știi că nu-i așa, doar bunica ți-a gâdilat puțin orgoliul zicându-ți că ești cel mai deștept nepoțel din lume.
Ești deja la a cincea cană de cafea și în timp ce îți îneci amarul în cana pe jumătate plină îți tremură mână pe carte așa de tare încât poți să juri că sesiunea asta a venit la pachet cu un sindrom de Parkinson. Ți se închid pleoapele în timp ce citești pasaje din Gruning și Lippmann, dar duci o luptă interioară să mai reziști încă câteva minute. Până la urmă examenul e în mai puțin de 12 ore și tu n-ai trecut încă de primul curs, pe care oricum nu l-ai înțeles. În sesiune timpul își schimbă consistența, o oră e acum echivalentul unei țigări fumate în grabă pe scara de incendiu înainte de a trece la o altă lecție, iar simpla încercare de a memora o noțiune durează o veșnicie. Stând cu capul plecat sub lumina caldă a lămpii îți fuge
mintea la vacanță, la libertate, la nopțile pierdute în Silver și la toate momentele frumoase petrecute alături de prieteni. Dar ceasul de pe perete îți distruge fantezia aproape înainte de a o putea gândi: în câteva minute o să bată ora trei, iar tu în mai puțin de cinci ore trebuie să pleci la examen. Așa că te resemnezi cu gândul că nu există studenție fără restanțe și te bagi la somn. Dar a cincea cafea își face abia acum efectul energizant: zorile își fac apariția în
peisajul întunecat, iar tu încă numeri toate petele de pe tavan și îți juri:
„Sesiunea următoare o să învăț din timp!”
Sursă foto: Pinterest
Articol scris de: Alina Tudorie, PR Executive
