Am aflat deja că Moș Crăciun s-a hotărât să își facă rebranding și că aspiră la o versiune mai bună a sa. Dar de unde credeți că a început acest proces? Ei bine, Moșul a vrut mai întâi să își facă ordine prin garderobă, să arunce ce nu îl mai reprezintă și să meargă la o sesiune intensă de shopping, pentru a-și cumpăra cele mai la modă articole vestimentare și accesorii.
Moșul nu a cumpărat însă de capul lui. A mers pe încredere și s-a bazat pe alegerile făcute de urmăritorii săi de pe Instagram. Pentru această primă etapă, doamna Crăciun a ținut evidența rezultatelor de la pollurile postate, urmând ca, după finalizarea acestora, Elsa și Grinch să îl însoțească pe Moșul în aventura sa prin magazine. Nu a fost o muncă ușoară, întrucât Moșul nu era obișnuit cu astfel de activități, însă rezultatul a fost pe măsura eforturilor depuse.
Pentru început, oamenii au ales ca Moșul să renunțe la costumul său tradițional și să adopte o ținută casual, lejeră, menținând, însă, combinația de roșu cu alb. La capitolul încălțăminte, bătălia s-a dat între clasicele old fashioned boots și o pereche de ghete din ultima colecție Louis Vuitton. Lupta a fost câștigată de cea de a doua variantă. Era de așteptat, cine nu vrea să îl vadă pe Santa defilând într-o asemenea pereche santastică de ghete?
Acum că are ghetele, îi trebuie și o pereche nouă de șosete, la fel de îndrăznețe. Șosetele cu reni și cele cu Grumpy Cat i-au pus pe oameni în încurcătură, fiind o alegere vizibil dificilă. Totuși, se pare că printre urmăritorii Moșului nu se află prea mulți fani ai pisicii morocănoase, întrucât aceasta a pierdut în fața renilor. Următorul pas viza alegerea curelei. Opțiunile erau simple: cureaua neagră clasică sau o curea Gucci? Oamenii au lăsat la o parte simplitatea și au ales ca Santa să adauge ținutei sale o veritabilă curea Gucci, care să atragă toate privirile.
Și nu rămânem doar la haine: și accesoriile sunt la fel de importante. Pentru început, a fost postat un poll în care urmăritorii aveau de ales ce fel de ochelari să poarte Santa. În urma votului, ochelarii de vedere au fost scoși din joc, fiind înfrânți de trendul care a fost peste tot vara aceasta și anume, micro sunglasses. Echipa Moșului a dus această transformare la nivelul următor, întrebându-i pe oameni unde ar trebui Santa să își pună un cercel: în nas sau în ureche? Se pare că urmăritorii au considerat că prima variantă nu i s-ar potrivi Moșului, așa că l-au sfătuit să se limiteze doar la cercelul în ureche. Când a venit însă momentul să își facă gaura, Moșul tremura din toate încheieturile, dar ce nu face el pentru această transformare?
Și care este accesoriul în care stă toată magia Moșului? Sacul său fără fund, care a intrat însă în competiție cu varianta sa modernă: borseta. Pentru a menține tonul îndrăzneț pe care l-a adoptat, oamenii s-au pronunțat: Santa va scoate anul acesta darurile dintr-o borsetă asortată ținutei sale.
Deși Moș Crăciun a dat multe din lucrurile sale vechi pe altele mai noi și mai nonconformiste, există câteva aspecte asupra cărora oamenii au decis să nu intervină. Un prim aspect ar fi culoarea părului. Alb sau negru? Poate părea o decizie complicată, însă pentru opinia opinia publică a fost simplu. Părul alb este, fără îndoială, unul dintre elementele consacrate ale Moșului, care nu necesită nicio schimbare. Alt aspect făcea referire la barba sa. Întrebarea capitală era: cu sau fără? Oamenii au ajuns la concluzia că fără barbă, nici părul său alb nu mai are același farmec, astfel că acestea două merg obligatoriu împreună. Ultimul poll a pus oamenii în fața unei hotărâri mai sensibile: să își păstreze verigheta sau să o înlocuiască cu un inel cu diamant? Rezultatul a fost ca Santa să nu își scoată de pe deget verigheta, în semn de iubire și prețuire față de doamna Crăciun.
La finalul acestui proces, Moșul arată, cu siguranță, mult mai diferit față de varianta sa anterioară, reușind însă să păstreze un echilibru. Această transformare nu i-a furat însă farmecul său caracteristic, ci, dimpotrivă, i-a dat acea notă modernă de care avea nevoie. Urmează acum ca Santa să își regândească tot stilul de viață, așa că, stați aproape, întrucât este rândul lui Olaf să intre în acțiune.