Studentă în anul I: Sesiune sau Stresiune?

Studenta din anul I revine cu un update rapid între examene. Da, am ajuns în zona de război. Peste tot cad studenți epuizați, pică subiecte grele, iar în aer se poate simți o tensiune ce stă să explodeze. V-am spus că nu-mi doresc să aflu despre sesiune, dar se pare că ea e dornică să facem cunoștință. Astfel că, am decis să împărtășesc cu voi micul meu ghid despre 5 lucruri esențiale pe care să le faci în sesiune:
             Să începem:

  1. Pune-ți în ordine prioritățile. De exemplu, ce serial să începi și câte sezoane să aibă. În adâncul minții tale, conștiința probabil că îți judecă aspru decizia. Dar cursurile sunt grele și nu există nicio materie care să-ți spună cum să te descurci într-un azil de nebuni.
  2. În loc să stai acasă și să te plângi că ai mult de învățat, poți să te alături unui grup de sprijin numit „hai la o bere”. O pauză este binevenită oricând. 
  3. Mediul în care înveți e foarte important. De aceea nu te poți apuca de învățat dacă ai dulapul nearanjat, camera sau viața dezordonată. 
  4. Cele mai frumoase diamante sunt făcute sub presiune. Cu sigurață o să iei examenul dacă înveți în ultima noapte. 
  5. În cazul în care ai obținut o restanță de toată frumusețea, nu te panica. Acesta e modul profesorilor prin care îți spun că îți oferă a doua șansă pentru o notă mai mare.

Febra examenelor nu a răpus pe nimeni până acum.  Ați reușit să ajungeți până aici, cu siguranță o să vă descurcați. În sesiune sau în perioada restanțelor, examenele la fel se dau. Diferența s-ar reduce, la final, doar la  experiența pe care o s-o aveți față de ceilalți studenți.

Eu vă mărturisesc că mă bucur de pauza pe care o am între examene. Reușesc să recuperez din orele de somn pierdute și să mă uit retrospectiv la călătoria pe care am făcut-o până să ajung aici. Îmi dau seama că am reușit să îmi îndeplinesc o parte a listei mele cu priorități și faptul că mai am încă pe atâtea lucruri de experimentat mă motivează. Să lucrez în paralel cu facultatea în asociația PRIME România înseamnă un mare avantaj. Cumva, evenimentele pe care le facem pun în aplicare ceea ce învăț la cursuri. Practica e foarte importantă, în orice domeniu te-ai afla.
Bonus tip:

Pe final de discuție aș vrea să îți propun să îți setezi o limită. Acolo pune goalul tău, să nu uiți că trebuie să-l atingi cu orice preț. Iar după ce reușești să îți îndeplinești scopul, setează-ți altul, apoi altul și altul, până vei avea tot ce ți-ai dorit.

Sesiunea nu trebuie să te împiedice să îți atingi țelurile. Vă țin la curent cu ce se mai întâmplă și dacă am scăpat de restanțe.

Articol scris de: Mădălina Badea, PR Executive & PR Tea & AD Cookies Organizer

Sursă foto: pinterest.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *