RESPIRO – Misiune

Trăim într-o lume în care competiţia este în prim-plan, în care ne străduim să fim cei mai buni în ceea ce facem. Odată cu evoluţia societăţii şi a aşteptărilor tot mai ridicate încep să apară şi problemele de ordin interior, precum: nelinişte, traume, anxietate, depresie, neîncredere, iar lista poate continua. În toată această agitaţie avem tendinţa să uităm cine suntem.De aceeea, asociaţia Respiro Learning şi-a propus să ajute tinerii să realizeze importanţa timpului pe care şi-l oferă şi să cunoască instrumentele prin intermediul cărora se pot detaşa de orice factor negativ din vieţile lor.

Respiro pune accentul pe importanţa dezvoltării de orice fel a tinerilor la început de drum, care, puţin stângaci, se lasă copleşiţi de tot ceea ce înseamnă viaţa de adult şi responsabilităţile acesteia. Astfel, asociaţia oferă un loc propice în care sunt găsite idei, proiecte şi resurse cu ajutorul cărora oamenii vor putea să se reinventeze, să se reorienteze şi să îşi pună bazele unor noi principii sănătoase şi pozitive de viaţă.

Pentru că tinerii reprezintă viitorul şi baza societăţii, Respiro Learning încearcă să aducă în viaţa acestora, într-un mod entuziast şi modern pasiunea, dorinţa, motivaţia şi încrederea, pentru a se dezvolta armonios şi pentru a le oferi un imbold către o viaţă mai bună şi sănătoasă.

Aşa cum este şi promisiunea Respiro – Refresh your life – asociaţia doreşte să schimbe radical vieţile celor care doresc să ia parte în mod voluntar la acest proces de creştere şi dezvoltare. Astfel spus, Respiro este ca o gură proaspătă de aer luată în acest haos cotidian de zi cu zi. Dorinţa oamenilor care au pus bazele proiectului este, în special, de a reînoi şi revigora viaţa tuturor celor cu care intră în contact. De aceea, toată atenţia va fi canalizată pe ,,beneficiar”, nu pe interesele ce ţin de organizaţie. Respiro este o asociaţie al cărei prim interes este acela de a participa în mod activ la dezvoltarea a cât mai multor oameni pentru o mai bună evoluţie a societăţiişi a educaţiei de calitate oferite tinerilor.

Echipa Respiro crede în potenţialul uriaş pe care orice om îl are, dar care uneori este neglijat sau uitat. De aceea, cu o puternică dorinţă de a demonstra oamenilor de ceea ce sunt capabili s-a născut proiectul Respiro Learning. Cel mai mare obiectiv al acestora este ca orice tânăr să fie îndreptat către succes, să-și însușească valori morale înalte, să aibă o viață de calitate și, la rândul lui, să devină o inspirație pentru societate.

 

 

 

Source: Photo, Cover

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *