2019 sub lupă: trei concerte de neratat

Hai să-ți mai povestim de lucruri noi, de evenimente de care să ții cont. Dacă vrei să ai parte de experiențe inedite în această vară, găsești mai jos câteva idei care s-ar putea să îți placă.

Anul 2019 se anunță a fi anul marilor concerte din București, ceea ce este absolut minunat. De ce? – Pentru că ai ocazia să participi la cele mai tari concerte și evenimente renumite și așteptate de întreaga lume. În funcție de preferințele tale, te poți bucura vara aceasta de prezența lui Ed Sheeran, de Bon Jovi și de trupa Metallica. Artiștii care vor concerta în capitală se bucură de un număr mare de fani, fiind așteptați cu nerăbdare şi mult entuziasm de publicul român. Ed Sheeran se află la primul concert în România, cele două trupe revenind anul acesta în țară gata să își surprindă fanii din nou. 

Primul de pe listă, Ed Sheeran, va susține concertul în data de 3 iulie, pe Arena Națională. Fire blândă și sensibilă, artistul este așteptat cu mult entuziasm de toți fanii. Dacă și tu ești unul dintre ei și arzi de nerăbdare să fredonezi la unison melodiile pline de sensibilitate ale englezului, sperăm că ți-ai luat deja bilet și ținem pumnii să treacă timpul până la acel moment. Dacă încă nu ai apucat să îți asiguri locul la concert, hurry up! Poate mai ai o şansă pe ultima sută de metri.

Următorul concert este cel al trupei Bon Jovi, una dintre cele mai cunoscute și de succes formații rock. Membrilor trupei, am spune noi, le-a plăcut vibe-ul transmis de publicul român, așa că, după opt ani, au decis să revină. Trupa este în inimile oamenilor de peste 30 de ani, generații întregi crescând cu melodiile lor. Formația mai este cunoscută și pentru faptul că a reușit performanța de a concerta de 2700 de ori în 50 de țări diferite. Artiștii vor cânta în Piața Constituției, la mijlocul verii, mai exact pe 21 iulie, iar la concert sunt așteptați peste 60.000 de fani.

Ultimii care vor concerta, dar nu cei din urmă, sunt cei din trupa Metallica, artiști care nu se lasă mai prejos și revin într-un concert de zile mari. Probabil nu este prima oară când ai ocazia să asculți și să vezi show-ul susținut de trupa de heavy metal, căci aceasta a mai fost în București de trei ori. Toți membrii trupei sunt hotărâți să se întoarcă și să facă spectacol, iar dacă vrei să fii alături de ei, ai această șansă spre sfârșitul verii, pe 14 august, pe Arena Națională.

Artiștii de care ți-am povestit sunt așteptați cu sufletul la gură, vara asta anunțându-se una spectaculoasă.

Indiferent de preferințele tale în materie de concerte, îți urăm distracție plăcută și amintiri pe măsură!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *