Fiecare perioadă din viață își are propriul scop, propriile lecții învățate, propriile amintiri, dar întotdeauna am simțit că perioada facultății va fi „that time”. Înainte de a vorbi despre ce a însemnat pentru noi primul an de facultate și tot ce trebuie să știi despre el, îți vom oferi un sfat – choose what will make you happy, not what will make you rich.
În primul rând, pentru a lămuri orice zvonuri, facultatea nu e ceea ce ți se prezintă în filmele americane, nu trebuie să aderi la nicio frăție/club, campusul tău nu are nevoie de o mapă și n-o să trăiești într-un party continuu, dar nici nu trebuie să fie așa. Dacă treci de prima zi fără să plângi, vei supraviețui… Glumim!
- Facultatea: nu e liceu, nu trebuie să mai ridici mânuța pentru a cere permisiunea la baie, nu mai merge cu „haideți profu’ motivați-mi și mie absența că n-a venit tramvaiul”, nu-i mai pasă nimănui dacă fumezi tu sau nu și cu siguranță n-o să mai vină mami la ședința cu părinții, pentru că tu ești adultul acum.
- Profesorii nu-s balauri, deși distanța pe care amfiteatrul o creează între student și profesor pare înspăimântătoare, crede-ne, sunt tot oameni.
- Nu o să mai tragă nimeni de tine ca să înveți, dezinteresul se plătește.
- Dacă ai impresia că n-ai cum să pici, sigur ne vedem la restanțe.
- Cinciul e noul zece.
- Salvăm copacii, o să primești prezentarea Power Point cu materia.
- Toată lumea e prea ocupată cu înțelegerea și planificarea vieții ca să mai aibă timp să te bârfească și pe tine.
- O să înveți să trăiești cu stresul.
- Cafeaua e sfântă.
- Somnul e și mai sfânt.
În al doilea rând, pe lângă cele prezentate mai sus, care par nasoale sau nu, facultatea e un cocktail cu de toate. Uneori te îmbată la modul euforic, alteori la modul depresiv, câteodată cât să uiți, dar de cele mai multe ori cât să dansezi până dimineața. Într-un an de facultate ne-am maturizat cât în cinci, am cunoscut oameni minunați, fără de care nu ne-am putea imagina cafeaua de dimineață de la Ted’s. În facultate chiar înveți, în ciuda lucrurilor pe care le auzi. Ne-am îndrăgostit de multe dintre materiile care ni se predau, deși la început o să simți nevoia disperată de a te lăsa de facultate, no joke, o să-ți treacă, e doar șocul de moment.
Cu siguranță sesiunea e „next level of stress”, dar o să înveți cu timpul că minimul de atenție la cursuri și seminarii o să fie benefic. Cu toate astea, îți recomandăm terapie după sesiune. O să chiulești, crede-ne că o s-o faci. O să devină ca un sport de olimpiadă, doar că de cele mai multe ori o să chiulești ca să faci tot proiecte pentru facultate. O să înveți să fii responsabil, să fii multitasking, dar în același timp o să te bucuri de o libertate și independență cu care nu te-ai mai întâlnit, o să guști ușor-ușor din viitoarea ta viață. O să ai primul job probabil, o să petreci, o să râzi, plângi și o să fie „the time of your life”.
Să fii panicat și speriat e ceva complet normal, cu toții suntem, doar că unii se pricep mai bine să ascundă asta. Și cel mai important, restanța nu-i capătul lumii.
Sursă foto: Cover, Foto1 – arhivă personală
Articol scris de: Alina Stan, Events Executive