Este a treia zi de primăvară. Te trezești brusc fără să înțelegi ce se întâmplă. Ceasul de pe perete arată ora 8:30. Uimit, îl mai privești o dată și realizezi că alarma nu a sunat sau, poate, tu nu ai auzit-o. Cauți telefonul în jurul tău, dar nu-l găsești: sub pernă, sub pătură, jos, pe covor, sub pat, peste tot în jurul tău, telefonul nu este nicăieri. Momentan, lași totul baltă și alergi în bucătărie să îți faci cafeaua și să îți începi ziua. Prin cap îți trec o mie de gânduri: ai de făcut două proiecte, trei referate și de trimis patru mailuri importante, cum o să le faci, astăzi, pe toate? Ca să ai o atmosferă mai plăcută, cauți telecomanda televizorului, să dai la un canal cu muzică bună. Nu este de găsit nici telecomanda. Brusc, sari în picioare și te pui pe căutat cu mult simț de răspundere telefonul și telecomanda. Deodată, privirea se oprește năucită pe peretele unde stătea televizorul. Nici acesta nu mai este. Nu mai este? Nu, asta chiar este SF în toată regula.

Încerci să îți revii, crezând că visezi, clipești, chiar te ciupești de braț, ai văzut tu într-un film că funcționează. Nu, nu este vis, este real totul. În locul televizorului tronează un tablou, chiar îl recunoști: este tabloul mamei, pe care îl avea moștenire de la bunici. Același peisaj marin, pe care îl știai din copilărie. Totul a devenit confuz, din ce în ce mai confuz. Cauți, deja cu disperare, începi să te enervezi, apoi reiei căutările telefonului și ale telecomenzii, în toate sertarele posibile, sub pat, sub fotoliu, masă, în baie, dar sunt de negăsit. Nu, nu este de înțeles. Nici nu mai vezi logica lucrurilor.

Stupefiat acum, te lași cuprins de panică: cum să le faci pe toate acum, când nici laptopul nu mai este de găsit. Cum să comunici, dacă nu este telefon? A, da, mergi personal să găsești persoana respectivă, dar referatele și proiectele? Realizezi dintr-o dată că te așteaptă zile întregi de studiu, de căutări ale materialului potrivit pentru tema dată, deplasări la bibliotecă. Te uiți speriat la biblioteca ta. Vezi multe, foarte multe cărți, dar nu este chiar tot ce trebuie.

 

Chiar dacă evenimentele care se petrec în jurul tău nu au logică, nu pricepi și pace unde a dispărut așa, peste noapte, toată tehnologia, încerci să cauți și să găsești soluții. Ești activ, dinamic și eficient, nu poți să stai și să te plângi că nu ai tehnologie, deci te hotărăști să treci la acțiune. Îți spui în gând că te vei trezi curând din acest coșmar și că acum trebuie să rezolvi problemele curente. Deschizi fereastra, respiri aer curat și te gândești cu ce și de unde să începi. Este clar: vei face, totuși, un drum la bibliotecă. În drum, te vei opri la un prieten, să vezi cum stă el la capitolul tehnologie, apoi, dacă va fi și el în aceeași situație, vei avea un partener de studiu, la bibliotecă. Ieși afară din casă, te hotărăști să te descurci, astăzi, fără tehnologie, pentru că nu este un lucru imposibil. Oamenii găsesc întotdeauna o rezolvare situațiilor problematice.

Drumul până la prietenul tău este lung și reușești să realizezi ce frumos este peisajul acum, când nu mai ești distras. Faci un insight și, stând așa câteva secunde, îți dat seama care este adevărul și te gândești că, de a doua zi, vei fi mai perseverent: vei face plimbări în natură și nu vei mai avea nevoie de telefon când ești în oraș cu prietenii.

Sursă foto: Cover, Foto 1, Foto 2

Articol scris de: Cristina Bradu, PR Executive and PR Tea & AD Cookies Organizer

Categories: Despre PRIME

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *