Cheia pentru o campanie de promovare reușită

În momentul în care vrei să îți promovezi agenția/firma sau vrei ca evenimentele pe care le organizezi să devină cât mai cunoscute ai nevoie de acel ceva care să rămână adânc întipărit în memoria publicului. Pliantul A4 este exact definiția acelui ceva care trezește curiozitatea publicului, precum și dorința de a afla cele mai importante detalii.

Pliantul A4 nu este o simplă bucată de hârtie, ci conține informații importante pentru cititorii interesați de produsul, firma sau evenimentul descris de acesta. În general, în cadrul campaniilor de promovare sunt împărțite și astfel de pliante tocmai pentru a reliefa mesaje publicitare și pentru a capta atenția asupra esenței evenimentului sau produsului.

În funcție de publicul căruia i se adresează informația din pliant, printre elementele importante se numără: culoarea, dimensiunea, aspectul, stilul și dimensiunea fontului, precum și grafica. Pentru grafică și stil se poate apela la specialiști. Culoarea trebuie aleasă astfel încât să rezoneze cu mesajul transmis, fără a influența însă decizia publicului, iar aspectul trebuie să fie plăcut și să confere o senzație de confort și siguranță.

TipoMedia conferă astfel servicii de tipografie digitală și offset, printre care se numără și pliantele A4 care își propunsă ofere publicului o imagine complexă și profundă asupra produsului/firmei/evenimentului la care fac referire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *