În ziua de astăzi, tinerii nu mai au aceeași mentalitate ca generațiile anterioare. Având anumite dorințe, așteptări și aspirații specifice vârstei lor, au de suferit în urma întâlnirii unei gândiri specifice altor vârste care reușește să le dărâme visele.
Dar oare cum ar trebui un tânăr să-și păstreze starea de spirit potrivită pentru a se dezvolta armonios atât personal, profesional, cât și spiritual? Asociația Respiro vine în ajutorul generației tinere cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani!
Principalele obiective ale acestei organizații sunt sprijinirea tinerilor pentru a se reîncărca spiritual cu optimism și entuziasm, câștigând puterea de a merge mai departe cu valori, principii, abilități și energie. Pe lângă astea, ei îi susțin în îmbunătățirea calității vieții și îi încurajează să adopte practici cât mai sănătoase în viața de zi cu zi. Și pentru că tinerii sunt pe primul loc în asociația Respiro, aceștia sunt încurajați atât să descopere și să experimenteze viața, cât și să învețe să trăiască fiecare moment la maxim și să caute excelența în tot ceea ce fac.
Respiro Learning este un proiect interactiv, al cărui scop este îndreptarea oricărui tânăr către succes. Pentru că tinerii au nevoie de sprijin ca să devină adulți responsabili, această asociație pune la dispoziție tinerilor acces la informații de calitate, evenimente cultural-educative, workshopuri și cursuri online.
Pentru cei interesați, mai multe detalii le puteți găsi pe pagina lor de Facebook- Respiro Learning, dar și pe Instagram sau LinkedIn.