Jocurile PRIME: Ce se joacă studentul vara?

Pe locuri, fii gata, stai!

Cum stai? Relaxat, pe nisipul cald din Vamă. Asta dacă nu ești blocat prin alte locuri când citești articolul. Dar să nu atragem energii negative asupra noastră. Astăzi vorbim despre lucruri serioase, aproape sacre: studentul în vacanță.

Dacă ești printre norocoșii integraliști de anul ăsta, probabil nu vei simți la fel de bine vara. Spun asta pentru că știm cu toții că cele mai faine lucruri sunt alea interzise. Iar gradul de euforie crește proporțional cu stresul, în funcție de câte restanțe ai. Însă, dacă te afli de cealaltă parte a baricadei, well, trebuie să te duci să înveți, prietene. Toamna bate la ușă, iar singurele lucruri pe care le poți folosi să te acoperi sunt cursurile.

Dar, știm cu toții că rețeta notei de cinci în examen sunt cafeaua și trei nopți nedormite. Iar până să te apuci de gătit, v-am pregătit ție și celor norocoși câteva jocuri de vacanță. Sigur vă vor fi de ajutor când plecați acasă, la părinți. Sau când fugiți la mare, în Vamă, cu trenul de trei dimineață. Ori când uitați că nu mai sunteți la cămin, ci în excursie cu familia.

Ce se joacă studentul în vacanță? Cu puțin noroc nu LOL sau FIFA. Poate, ceva Olimpic?

 

  • Vacanța nu înseamnă doar să lenevești. Trebuie să te menții în formă cu exerciții. Altfel îți pierzi echilibrul, agilitatea și dexteritatea. Ai încercat vreodată să mergi pe bârnă?

 

  • Când pleci din chirie, păstrează-ți zâmbetul dureros pe față. Nu se știe niciodată când vei fi recunoscător pentru asta. Pun pariu că nu poți rezistat atârnat cinci minute la inele și să zâmbești constant.

 

  • Nu-ți uita prietenii de la facultate. Poate că n-au vrut să meargă cu tine la festival, dar vei avea nevoie de întăriri în toamnă. Ai putea încerca și o ștafetă cu ei, iar în loc de băț să fie o sticlă de bere. This is level 57.

 

  • Când pleci la mare, nu amesteca nimic din ce știi că nu te poate ajuta după să mai mergi. Sau chiar să faci o săritură în lungime, ce cumpănă.

 

  • O dietă echilibrată te scapă de gura mamei și de crampele de la mâncatul pe fugă. Dar n-ar fi amuzantă o competiție de mâncat viteză, tho?

 

  • Că tot vorbim de părinți, controlează discuțiile altfel fii sigur că se vor îndrepta spre greutatea aia de pe suflet numită câteva restanțe. Dar ți-ar plăcea să vezi cât de departe poți arunca acel monstru de aspirator când te trezește la opt dimineața?

 

  • Totuși, dacă te afli între tunurile cu întrebări ale rudelor, eu zic să le eviți. Dar să ai aceeași grație pe care ar trebui să o folosești când te joci la cele două bare paralele pe care se băteau covoarele. Chestia asta e bună când vrei să câștigi pariuri, just saying.

Dacă te-am băgat puțin în ceață cu aceste jocuri, eu zic să ne crezi pe cuvânt că sunt funny și să ai grijă când le încerci. Nu-s medalii aici, doar povești de pe urma cărora poți să râzi. Iar dacă vrei să vezi exact cum se pun în practică Jocurile PRIME, keep an eye on our Facebook & Instagram page.

 

Sursă foto 1, Sursă foto 2, Sursă foto 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *