Pastila productivității, în propria cană personalizată

Dimineața, câteva milioane de alarme se declanșează simultan peste tot în lume și anunță cea mai grea zi din săptămână.

Te trezești cu greu, te târăști până la aparatul de cafea și urmărești plictisit cum cana ți se umple picătură cu picătură. Cu un oftat prelung, pornești la drum…

Cinci zile par a fi prea multe până la următorul weekend! Realizezi că a trecut o săptămână, dar munca este încă în așteptare și orele par că se scurg preaaaaa încet. Începi săptămâna făcând aceleași lucruri ca și în precedenta și trebuie să le faci ACUM, fără nici o scuză.

Cum ar fi dacă ai avea ceva al tău, personal, intim, care să-ți coloreze, puțin, ziua? Ca de exemplu… dimineața, cana de ceramică din bucătărie să-ți spună un mesaj pe care l-ai vrea să-l citești la orele matinale. Sau, amiaza, să ai pe masa de birou cana termos peste care ai printat o imagine care-ți trezește zâmbetul.

Ești norocos! Acum, la Tipomedia, poți tipări ușor mesaje pe cănile preferate, bucurându-te de cea mai nouă și performantă metodă de a tipări pe obiecte!

Cana cu pricină se introduce în echipamentul de tipar după care se tipărește digital grafica pe el. Vopseaua specială pătrunde în material, după care se usucă la lămpi UV devenind, practic, parte din material. Nu se poate șterge sau zgâria – personalizarea fiind permanentă. Culorile sunt vii, în timp ce textele se vad foarte clar, datorită rezoluției mare de imprimare.

De dimineață unii se plâng, caută să bea pilule magice, vindecătoare de „n-am chef”, iar alții… se descurcă cu cafeaua de dimineață din cănile personalizate.

 

Alege Tipomedia – alege ziua bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *