Sacoșe cu povești, purtătoare de amintiri

Cu toții știm că anii de studenție sunt cei în care ne dorim să adunăm cele mai frumoase experiențe alături de prieteni la care ne gândim cu nostalgie. Le punem în dulapul cu amintiri pe care îl deschidem ori de câte ori vrem să ne întoarcem în timp, chiar dacă peste multe dintre ele se așterne praful ori se pierd printre sertare.

Amintiri, emoție și prieteniile sunt cuvintele care au descris cel mai bine evenimentul din acest an, Alumni Night. A fost seara în care toată lumea a deschis larg ușile dulapului pentru a da startul unei călătorii în timp.

Ne-am făcut griji când am auzit că dulapul alumnilor noștri de anul acesta era prea plin cu momente din timpul studenției. Așadar, pentru a putea face loc următoarelor amintiri, am luat decizia să apelăm la amicii noștri de la  Idea Plaza, care ne-au dat o idee genială: sacoșe textile pentru amintiri.

Cu o experiență de mai bine de un deceniu în domeniu, omuleții de la Idea Plaza pun la dispoziție unele dintre cele mai deosebite și unice cadouri pentru persoanele dragi. De asemenea,  ei ne-au învățat cum se simte bucuria de a oferi amintiri plăcute oamenilor din jurul nostru, iar noi am avut grijă să notăm rapid rețeta.

Astfel, sacoșele personalizate pentru amintiri au ajuns rapid la noi, fiind exact ceea ce ne doream pentru a avea un eveniment special și de neuitat. Efectul? Multe zâmbete, îmbrățișări și voie bună. După experiența pe care am avut-o cu cei de la Idea Plaza, noi tragem concluzia: oferă o amintire pentru a rămâne în amintire.

„Lucrurile își ocupă adevăratul loc în amintire, cu zece ani mai târziu.”- Jean Anouilh

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *