În ultima perioadă, Moșul a pus întrebări în stânga și-n dreapta, aflându-se în papucii unui jurnalist adevărat. Azi a fost totuși ultima zi de interviuri, așa că acum poate răsufla ușurat și entuziasmat pentru că urmează să se întoarcă la draga lui Doamnă Crăciun. Dar de ce nu simte asta? Până și interlocutorii săi și-au dat seama că ceva era în neregulă. Avea zâmbetul pe buze, Ho, Ho, Ho-ul la îndemână, dulciuri de împărțit copiilor pe stradă, tot tacâmul, însă se putea vedea de la Polul Nord că Moșului îi lipsea din ochi cea mai esențială componentă a Crăciunului: bucuria. În locul acesteia se instalase un gol amarnic, parcă uitând complet cine e și care e rostul său. Problema cea mai apăsătoare era că, acaparat de toate întrebările pe care și le pregătea înaintea unui interviu și de răspunsurile care mai de care mai ciudate și interesante, Moșul a uitat să se întrebe singur: „Eu ce vreau de acest Crăciun? „Dintre toți oamenii intervievați azi, niciunul nu s-a încumetat să-l întrebe dacă e ok, amplificându-i criza de regăsire a sinelui. Poate că tot ce ar fi vrut anul ăsta, ar fi fost să vadă că cineva își rupe cinci secunde din viața sa aglomerată ca să-l întrebe: „Moșule, dar tu ești fericit?”
În drumul spre sania sa, parcată la periferia orașului, s-a gândit să treacă pe la o cafenea, pentru că urma un drum destul de lung și anevoios pană pe partea cealaltă a globului. Intrând în cafeneaua luminată ambiental, a observat într-un colț mai retras o tânără, cam de 23 de ani. Și-a luat o cafea și o prajitură, așezându-se în colțul opus fetei, dar nu s-a putut abține să se întrebe de ce un suflet aflat abia la început pe drumul vieții afișează o expresie atât de pierdută și rece. Probabil că empatizând cu ea, și-a făcut curaj să se așeze la aceeași masă și s-o întrebe care e povestea care a adus-o în acea stare.
La început a fost tratat cu respingere și ezitare, dar Moșul știe cum să vorbească cu oricine, ajungând imediat la un dialog plăcut. Fata a dezvăluit curând mai mult decât cum a ajuns în situația cu pricina, luminându-se la față mai ceva ca un răsărit de soare pe un munte proaspăt deszăpezit la fiecare curiozitate și lecție de viață a Moșului. După discuția purtată, fata a părăsit cafeneaua cu zâmbetul pe buze și o atitudine happy, lăsându-l pe Moș Crăciun să-și soarbă în tihnă cafeaua. Bătrânul mai făcu o faptă bună, dar nu se simțea ca atare. Măcar o dată, ar fi vrut să fie el cel căruia i se adresează întrebările, pentru că avea o sumedenie de răspunsuri și pilde care așteptau să erupă în fața unui curios bine-intenționat.
Era pe picior de plecare, când patronul cafenelei s-a așezat la masă lângă el. Ora fiind deja târzie, probabil că încerca să-l convingă politicos să plece pentru a închide localul, așa că Moșul s-a grăbit să își scoată portofelul să plătească. De nicăieri, omul a spus: „Nu, nu, cafeaua și prăjitura sunt din partea casei, dar doar dacă aveți cinci minute să îmi povestiți cum a fost ziua dumneavoastră.”
Articol scris de: Ciprian Ghibirdic, PR Executive