Recepție studenta din PRIME, aici prezentul. Cum se prezintă situația? Terminat.
În momentul de față povestea se desfășoară într-un oarecare haos. Eu și camarazii mei suntem prinși într-o luptă cu noi responsabilități și diferite decizii ce ne pot schimba viitorul. Este dificil, nu știu să vă spun cine câștigă. Dar vă pot povesti în schimb cum am ajuns aici. Cred că am avut cu toții, la un moment dat în viață, nevoie de o schimbare. Când am pășit prima dată în amfiteatrul facultății am fost copleșită de emoții, de gânduri, de temeri și de visuri. Așteptam cu sufletul la gură să văd ce mă așteaptă și ce trebuie să înfrunt. Apoi a apărut, vocală și impunătoare cum am ajuns să o cunosc, oportunitatea. În dorința mea de a face o schimbare, m-am aruncat în brațele unei experiențe care mi-a schimbat radical viața de studentă. N-am stat pe gânduri când am decis să merg la interviu, unde m-a surprins plăcut atmosfera caldă și prietenoasă. Îmi amintesc că am trăit cea mai lungă perioadă de probă din viața mea, dar mărturisesc că a fost și cea mai distractivă. Întotdeauna voi rosti cu mândrie sloganul câștigător „Dacă tot erupe, măcar nu se rupe.” și voi râde copios la acele amintiri.Dar era abia începutul. De atunci am experimentat fel și fel de activități și am învățat lucruri înainte să-mi fie predate la facultate. Mi-am făcut niște prieteni pe care sper să-i am mult timp de aici înainte și am împletit atât de frumos munca și distracția. N-o să vă mint, au
fost și momente grele, momente de cumpănă. Ambiția și responsabilitatea nu m-au lăsat niciodată să renunț, reușind să-mi duc la bun sfârșit evenimentele. Și nu au fost puține, dar au fost minunate. Împreună cu două echipe geniale am parcurs un an în PRIME, lucrând la reviste și evenimente în stil prăjituresc. Unul este un departament, iar altul un eveniment și ambele au propriul ritm și mod de abordare. Acest lucru m-a motivat să muncesc la toate evenimentele pe care trebuia să le lansăm.Dacă m-ați fi întrebat acum un an ce vreau să mă fac când voi fi mare, aș fi răspuns că îmi doresc să fiu redactor. Încă vreau asta, dar de asemenea, pot să fiu și un om bun de PR sau un organizator de evenimente implicat. Lista mea cu abilități s-a mărit, iar acum pot să mă bucur de ocaziile ce se ivesc. Am îmbinat aria mea de acțiune cu domeniul Publicității și al Relațiilor Publice și am reușit să devin un #humanofPRIME. Partea cea mai bună la această experiență au fost task-urile. Șocant, știu. Dar după un research amănunțit pe locații, sponsori și speakeri mi-am îmbunătățit semnificativ cunoștințele. Știu unde să ies în locuri faine și unde se bea o bere ieftină și bună. Acum pot să fac un cadou original, alegând un furnizor dintr-o gamă variată. Iar toți invitații pe care i-am avut de-a lungul timpului au pus câte o cărămidă la temelia învățăturii mele. Mă bucur că am reușit să împărtășesc cu voi atâtea lucruri și povești și sper că v-am convins să vă alăturați acestei asociații, dacă nu sunteți deja parte din ea. Poate ne vom mai reîntâlni cândva, dar sub
o altă formă.
Am devenit un om mare atât mental, cât și emoțional. Mi-am finisat personalitatea și mi- am îmbogățit arsenalul de abilități. Mă simt mult mai pregătită să dau piept cu viitorul. Fie că drumul mă va purta spre o nouă echipă sau va trebui să-l străbat singură, știu că ai mei humans of PRIME vor fi la un telefon distanță în caz de nevoie.
Recepție prezent, aici fosta boboacă din PRIME România. Am mai crescut un an, m-am îmbunătățit. Studenta din anul I, terminat.
Articol scris de Mădălina Badea, PR Executive și Event Organizer @PR Tea & AD Cookies